Şcoala de şoferi: ce înseamnă de fapt, să dai de permis… Pt.1

In CategoryDiverse
BySpitty

 Cântecul zilei:  Ne-Yo – Closer

httpv://www.youtube.com/watch?v=PmOYZ7lcYLI

Mulţi iau decizia de a da de carnet, dar nu ştiu de fapt prin ce trebuie să treacă.

Îmi căutam job şi cam peste tot se cerea permis auto categoria B. Neavând norocul să fiu chemată la interviuri, am decis s-o las baltă, şi să îmi adaug un atu în CV. M-am gândit că în două luni, am timp să termin cursurile de legislaţie, cele de şofat, să îmi fac dosarul şi să dau examenele.

Pe data de 29 iulie 2008 m-am dus să mă înscriu. Mi s-a spus că pe Logan costă 880, iar pe Berlină sau Matiz, 800. M-am gândit că e rezonabil, +/- 100 alte cheltuieli. Am plătit un avans, şi am ales varianta Loganului, gândindu-mă că fiind mai nouă, va fi mai puţin uzată/jegoasă. Am aflat apoi restul de cheltuieli necesare (pentru început) :

  • 33 lei cartea cu legislaţia şi cele 1471 de întrebări (recomand Ediţia Nouă 2008, care conţine CD, aproape de două ori mai multe întrebări şi sunt incluse întrebările de mecanică, pe care abia le-au introdus, şi care au ajutat atâtea persoane să pice examenul)
  • 50 lei testul psihologic (care defapt este de atenţie, observaţie şi reacţie)
  •  5 lei taxa de dosar
  • 70 de lei testul medical (dacă mă fac asistentă şi încerc să iau sânge cu ochii închişi, probabil m-aş descurca mult mai bine decât aia care mi-a luat mie)
  • 5 lei cazierul
  • adaugi la el 2 lei timbrele
  • 5 lei la CEC taxa de examinare
  • 50 lei taxa de eliberare a permisului
  • 12 lei pentru poze tip buletin

iar restul banilor daţi pe cartele de metrou şi bilete de tramvai, să nu mai pun la socoteală.

Apoi se pune problema unui instructor bun.

Teoretic, o şedinţă are 100 de minute. Ce se întâmplă practic, e cu totul altă poveste. Când m-am dus la prima şedinţă, mi-a arătat cum se reglează scaunul, oglinzile, cum e cu claxonul, farurile, pedalele, semnalizarea, am pornit maşina, am mers 2 metri în faţă. şi a zis că nu mai are ce şă îmi arate, şi că fiind prima şedinţă, nu are voie să mă bage în trafic. Mi-am dat centura la o parte, şi am aşteptat să îmi spună ceva, ca să pot pleca. În schimb, el a pornit maşina, m-a băgat în trafic fără să îmi spună ce are de gând (de-asta, când am intrat pe stradă, nici nu am semnalizat), şi cu o mână întinsă prin faţa mea pe volan, s-a apucat să mă ducă unde stau, luând-o prin niste intersecţii considerabil de aglomerate. Când a fost să vireze la stânga, s-a răstit la mine că de ce nu trag de volan. Am tras de volan cât am putut, dar neavând servodireţie, era greu, iar eu nu aveam forţă. Mereu aveam impresia că am dat de el toate turele, când de fapt nu era aşa. Mă rog… pe toate chestiile astea m-am ales şi înjurată de cei din trafic, timorându-mă toată.  M-a întrebat dacă mă deranjează ceva la el, iar eu l-am rugat doar să nu mai fumeze cu mine în  maşină, pentru că mă ia ameţeala şi tuşitul (şi pute oribil – dar asta nu am mai zis). I-am spus că astea, de când m-am lăsat de fumat. Şedinţa a durat 20 de minute. La a doua şedinţă mi-a fost la fel de antipatic, nu mă învăţa mai nimic şi îmi tot punea întrebări din ce în ce mai personale, despre mine, prietenul meu şi familia mea. S-o fi crezut psiholog… Faza e că dacă mă întreba ceva şi nu îi răspundeam nimic, mă mai întreba de două-trei ori, până ziceam ceva. Era greu de înţeles că vreau să mă lase-n spanac în pace. Şedinţa aia a durat 60 de minute. Deja pierdeam mult din şedinţe, şi prin urmare, practică. Din aceste motive adunate, m-am hotărât să schimb instructorul. Am vrut să depun o cerere, dar s-a întâmplat ca chiar atunci el să vină în acelaşi loc, şi intimidată, am tulit-o. Intimidată pentru că doamna de la ghişeu mi-a vorbit în aşa fel, de parcă comiteam o crimă.  Am hotărât să îi mai dau o şansă, deşi nu prea merita treaba. Următoarea şedinţă nu m-am putut duce, fiindcă avusesem temperatură, aşa că l-am sunat să întreb când am putea-o recupera. M-a luat prin surprindere, răstindu-se la mine că de ce vreau să îl schimb etc. , discuţia degenerând într-una cam aprins. I-am explicat omului că nu am depus cererea, vrând să îi mai acord o şansă, dar el a ţinut-o pe a lui. A doua zi am depus cerere, ca el să îmi fie schimbat cu o instructoare, de care auzisem numai de bine. Când m-am dus la orele de legislaţie, mă trezesc chemată la director. Întâi m-am speriat, apoi m-am gândit că motivele scrise în cerere, erau faptele adevărate, şi nu aveam de ce să bat în retragere. Dacă aş fi continuat cursurile cu ăla, nu aveam să învăţ mai nimic. Directorul s-a dovetit a fi un tip de nota 10, care m-a ascultat răbdător, iar apoi mi-a spus că felul în care l-am descris pe acel instructor este cât se poate de aproape de realitate, că aşa e el, taie mult din şedinţe, fumează, e nepăsător. A spus că trebuia să vin direct la el să rezolv, nu să îl sun pe el (am aflat că oricum nu aveam voi, dar instructorul spusese altceva). S-a oferit să îmi recomande alt instructor, dar i-am spus că mi-am ales deja pe altcineva, dar pe Matiz. Am achitat restul până la 800 de lei, iar a treia zi am început şedinţele cu ea.

Deşi fuma şi ea, îşi dădea toată silinţa ca tot fumul să iasă pe geam, să nu fie deloc în maşină, să mi se facă rău. O femeie subţirică, de 35-40 de ani, foarte de treabă, prietenoasă,, extrem de răbdătoare şi o instructoare excelentă. Nici când făceai greşeli nasoale nu ţipa la tine, doar se răstea un pic (că de, puteam s-o bag la belea), iar apoi explica tot ce ai greşit, de ce e bine să faci aşa, şi nu aşa. Am fost foarte mulţumită de ea.

La cursurile de legislaţie, trebuia să merg de două ori pe săptămână, un curs având trei ore, ceea ce era cam obositor. Trebuia să ai un minim de cinci prezenţe (adică cincisprezece ore) în carnet, pentru a putea da examenul de absolvire al cursurilor de legislaţie. Profesorul mi-a fost simpatic, şi ne spunea multe lucruri interesante. Ne spunea ce trebuie să răspundem la anumite întrebări de la teste, dar cum trebuie de fapt să facem în trafic, ne-a vorbit despre felul în care se contrazice legislaţia, iar în multe locuri are lipsuri şi greşeli, ne-a arătat chiar câteva întrebări de la poliţie, care deşi sunt greşite din cauză că sunt făcute după legislaţia veche, tot pot pica la examen. S-a întâmplat ca în acea zi, la testul de la sfârşitul cursului (la finalul fiecărui curs dădeam test, pentru a ne obişnui cu examenul în sine, şi pentru a vedea evoluţia) să îmi pice chiar una dintre ele. Profesorul m-a chemat să îmi spună că logica mea a fost foarte corectă, că aşa trebuie să fac şi în trafic, dar că conform legislaţiei eu trebuie să dau alt răspuns. Punctul acela a fost în minus, pentru că nu avea de ales, dar logica mea a fost un plus.

10 Responses to “Şcoala de şoferi: ce înseamnă de fapt, să dai de permis… Pt.1”

  1. Gremlin Says:

    ba, ma bucur ca nu ai stat cu mainile in san, si ca ai schimbat instructoru. felicitari! multi ar fi inghitit in sec.
    eu am avut bafta din prima de un instructor bun. n-am avut pb.
    succes in continuare :*

  2. admin Says:

    Eu cand am facut scoala de soferi(acum mai mult timp :P) am avut norocul si am dat peste un instructor de treaba.
    Foare bine ai facut ca l-ai schimbat.

    “Spititout, coming on a road near you” :)

  3. Alex Says:

    Wow foarte misto povestea:D abia astept sa citesc si restul:D Felicitari ca ti-ai schimbat instructorul :D bine ca ai dat peste cineva care chiar explica ca lumea:D Bafta in continuare:D :D te pup

  4. Spit it out Says:

    Merci pt comentarii :)

  5. emese Says:

    bine ai facut ca l-ai schimbat. inceputul conteaza f mult. cel mai mult vei invata cand vei fi singura in masina, dupa ce deja iti vei fi luat permisul.
    eu ma facut scoala acum 10 ani, cu un instructor morocanos, dar sexy :D , care s-a ocupat frumos de mine, in afara de parcari. alea le-am invatat in ultima ora, cu atata am si ramas.
    si au trecut 10 ani, dar n-am mai condus, decat f rar. de o luna mi-am luat inima in dinti. am luat 2 sedinte cu un alt instructor, tot morocanos, dar nu si sexy. asta m-a intrebat daca m-ar deranja sa fumeze, i-am zis ca DA, si nici nu si-a aprins tigara. ce mi-a placut: mi-a dat multa incredere in mine, mi-a zis sa nu ascult de Ovi (sotul meu) care zice ca nu ma pricep la condus, si sa ma pornesc cu tupeu, singura, in dimineti mai putin aglomerate. ce nu mi-a pacut: sedintele erau cu vreo 10 minute mai scurte decat trebuiau. in rest, era chiar haios cum nu se putea hotari daca sa ma tutuiasca sau sa ma trateze cu respect :))
    acum conduc. singura si fara probleme. cu parcarile mi-e mai greu, recunosc. dar in rest am devenit mai tupeista, desi conduc in continuare f prudent, trecand rar peste limita legala. cand Ovi e cu mine in masina mai fac cate o boacana pe care singura fiind, nu o fac. asta probabil din cauza ca el este super-sofer si mereu comenteaza cate ceva.
    ce ma bucura e ca am ajuns sa imi fie f draga masinuta si abia astept sa o conduc.:)

  6. Spit it out Says:

    Morocanos dar sexy? :))
    Intructoarea mea era cam uratica la fata, dar pentru ca arata chiar bine la corp si avea o personalitate foarte misto, ma cam gandeam la ea din punct de vedere sexual :P
    Eu trebuie sa mai cumpar niste sedinte, ca nu prea am facut parcari si garari, si trebuie sa le stiu bine. Apropos tu ce faci la stop? Adica ai ajuns la stop, rotile se opresc, aici ce faci? Informativ, pentru ca am auzit prea multe variante de manevre. Ce masina ai? :)
    Si felicitari ca te descurci bine. As fi vrut sa am si eu pe cineva care sa ma incurajeze asa fara menajamente, ca poate invatam mai repede :)

  7. Spit it out Says:

    A si sa stii ca eu corectez toate comentariile pe care le primesc :) pentru ca nu imi plac greselile de scriere, si pentru ca lumea scrie un comentariu si da send, nu se apuca de corectat. Asa ca don t worry :) Si eu mai gresesc, ori nu observ greselile.

  8. Shizuka Says:

    Buna! Am vazut prima data mesajult tau legat de instructor pe un site pt incepatori in ale sofatului…dupa care ti-am cautat blogul,in speranta ca ma poti ajuta. M-am inscris saptamana trecuta la scoala de soferi,aceeasi la care ai facut si tu din cate am inteles. Din ce am citit,atitudinea instructorului e asemanatoare cu cea pe care a intalnit-o si o prietena de-a mea si mi-e frica sa nu fie acelasi…pt ca din pacate la el am fost repartizata si eu. M-ai ajuta tare mult daca mi-ai da un mail cu numele acestuia,daca il mai stii,pt ca asa l-as schimba inainte sa fac vreo sedinta cu el. :)
    Merci mult…sper sa citesti mesajul chiar daca articolul e mai vechi.
    P.S. Super blogul…..
    Keep the faith!;)

  9. Spitty Says:

    Cred ca il chema Gradu …mai bine zi-mi tu numele ca poate-mi amintesc. Nici nu conteaza cine e, daca are acelasi comportament, e de preferat sa il schimbi oricum. :)
    Multumesc, citesc toate mesajele, indiferent cat de vechi sunt articolele la care apar. Sa mai treci pe la mine ;)

  10. Shizuka Says:

    Merci pentru raspuns,nu e acelasi,dar oricum se pare ca si al meu are aceleasi obiceiuri,deci cred ca il voi schimba.
    Sigur voi mai trece,e o placere sa citesc ce scrii,in plus am vazut ca stam in aceeasi zona(NT) si avem acelasi artist preferat.:D /
    Keep up the good work!

Spit it out!

:) :( :d ;"> :(( \:D/ :x 8-| /:) :o :-? :-f :-w ;) [-( :)>- toate »