Se întâmplă prea des: urmăresc un serial foarte bun, dar de la sezonul 2 sau 3 încolo, se strică.
Heroes – Primele două sezoane bune, restul timp irosit
Prison Break – Dacă se opreau după primele două sezoane, probabil intra în istorie ca cel mai bun şi iubit serial. Dar nu, setea de bani e prea mare… fanii nu mai au pretenţii şi se uită la ce li se dă, chiar dacă este mediocru. Eu vreau calitatea primelor 2 sezoane, care au fost atât de bune, încât nu mă puteam dezlipi de computer. Mă uitam şi 10-12 ore pe zi. S-au terminat destul de repede, dar au fost intense. Nu m-am mai uitat, dar văd că în poll este serialul cel mai votat. Vă întreb pe voi, care urmăriţi sezonul în curs, şi-a revenit PB, sau sunt voturile fanilor fără pretenţii?
Nip/Tuck – Alt serial foarte bun. Dar pe cât de bune au fost primele 3 sezoane, pe atât de proaste au fost următoarele.
Acestea sunt doar câteva exemple… pentru mine, triste.
Dar există şi seriale foarte bune, care şi-au păstrat calitatea, deci şi respectul faţă de fani, pe parcursul tuturor sezoanelor. Ele cum reuşesc?
The Simpsons, Dexter, Grey’s Anatomy, OZ, The Sopranos, Criminal Minds.
Şi dacă tot vorbim pe acest subiect, aş dori să cer părerea devoratorilor de seriale: în ultimele 2-3 luni au apărut foarte multe seriale noi (Merlin, Crusoe, Eleventh Hour, True Blood, Life on Mars, Sanctuary, Week, The Close Wars, Fringe, My own worst enemy etc.), dar care dintre ele merită văzute?
November 4th, 2008 at 01:28
Toti se intind ca guma de mestecat cu prea multe sezoane, nestiind sa se opreasca in plina glorie.
November 4th, 2008 at 02:00
Setea de bani
November 4th, 2008 at 14:16
Nu, n-as putea spune ca PB si-a revenit, da’ pentru ca mi-a fost atat de drag la inceput, n-as putea sa nu-l mai urmaresc, de!, ma arde si curiozitatea de a vedea pana unde il lungesc producatorii si, evident, care va fi finalul. Nu stiu daca asta ma face un fan fara pretentii, pur si simplu nu pot sa las ceva neterminat
November 4th, 2008 at 16:01
November 4th, 2008 at 17:14
Salut. Imi place foarte mult cum scrii. Ai fi interesat sa facem un link exchange?
http://www.varby.ro
Daca esti de acord astept un raspuns pe mail.
Daca nu te intereseaza imi cer scuze ca te-am deranjat.
Sa avem bafta la trafic!
November 4th, 2008 at 18:22
Te am pus. Merci
November 5th, 2008 at 10:13
PB a fost frumos ai dreptate doar primele 2 sezoane pe urma a fost plictisitor, desi am vazut pana la sezonul 4 episodul 4 dar de atunci pauza
November 6th, 2008 at 13:20
comediile nu va plac, nu stiu poata the office?
November 6th, 2008 at 14:10
Imi plac comediile. The office n am apucat sa vad, dar il voi lua
merci
March 30th, 2011 at 19:37
He! Credeam ca numai eu am ramas cu impresia asta despre PB. Chiar ma contraziceam in opinii cu prietenu’,el criticandu’ma ca nu stiu sa apreciez si celelalte 2 sezoane. Ma rog,pana acum am crezut ca am analizat eu prea mult serialul :d ,dar ma simt bine ca parerea mi’e impartasita.
PS: Interesante postari,chiar imi place sa imi petrec timpul la tine pe blog!:)
April 1st, 2011 at 15:42
:) Cred ca cel mai bine se opreau la 2 sezoane si ramanea in istorie drept un serial excelent. L-au lungit pana s-a ales prafu’ :(
Ma bucur ca iti place la mine. Imi pare rau ca nu mai am timpul liber de alta data ca sa posez mai des. Eh… :)