Un articol la a carui citire nu stiu daca sa rad sau sa plang. Nu de alta dar mi-aduc aminte cand m-am operat la “marele” Elias, de grija multa ce au avut asistentele, mi-au curs drenele toata noaptea fara sa observe nimeni, rezultand o pneumonie, urmata de o punctie, evident, dureroasa. Apoi m-au mutat la Matei Bals ca aveam nevoie de niste doze de antibiotic ca de elefant si ei nu aveau cu ce. M-am dus acolo si m-au pus in salon cu o femeie care avea SIDA si epilepsie (o combinatie nefericita cu atatea ace in jur). Dupa vreo doua zile (daca tin bine minte) a reusit mama sa ma mute in alt salon. Dupa ce m-am insanatosit, am plecat acasa, unde o saptamana mai tarziu am aflat ca de la Bals am primit cadou un varsat de vant pe care i l-am dat si sora-mii. Si ce am zis aici e rezumatul rezumatului. In concluzie, articolul de mai jos musteste adevar…
A dat boala în tine și te-a mîncat undeva să te duci la spital în loc să iei un pumn de antibiotice ori să-ți storci singur coșul de pe fund? Ei bine, moșule, s-ar putea s-o mierlești. Ca să scapi viu dintr-un spital românesc, care, culmea, se poate chema, cinic, Filantropia, și nu, onest, IML, îți trebuie nu doar noroc de jucător rusnac de ruletă, ci și un pic de școală a vieții. Așa că ia aici și citește, cît încă mai vezi cu ochiul liber, cîteva sfaturi practice culese de pe patul de suferință!
Șpaga
Tehnica înfiptului la buzunarul de la halat e primul lucru care îți asigură supraviețuirea. E o mișcare pe care trebuie s-o exersezi dinainte, dacă vrei să-ți iasă din prima și să nu bagi banii pe lîngă. „Palmat“ se cheamă tehnica și e împrumutată din practicile hoților de portofele, care lucrează fin, fără să atingă haina în buzunarul căreia își strecoară mîna. Diferența e că ei scot, pe cînd tu bagi. Decisivă e aici mișcarea de învăluire, felul discret în care te apropii de obiectiv, îl țintești cu coada ochiului, palmezi suma cu degetul mare și profiți de cele cîteva secunde în care victima îți indică buzunarul corect printr-o ușoară mlădiere a coapsei. Introduci, apoi retragi mîna discret. Atenție: nu te uita niciodată fix la buzunar. E semn de proastă creștere și poate genera suspiciuni.
Cearșafurile
Singura chestie care lipsește de pe un cearșaf de spital românesc e „Ghiță was here“ scris cu carioca. În rest, găsești de toate: sînge închegat (care nici măcar nu e al tău), pete zgrunțuroase de apret turnat cu căldarea în cazanul în care s-au fiert albiturile și care te zgîrie la cur, pete de ketchup nu, că nu se dă ketchup în spital, muci și – de ce nu? – ulei de motor de la un fost mecanic auto decedat, internat înaintea ta. A doua chestie nasoală e că cearșaful de spital e conceput, de regulă, pentru bolnavi pigmei, așa că, oricît te-ai strădui, n-o să reușești în veci să ai cearșaf și sub cap, și sub cur, și sub picioare. Alege să ai sub picioare, nu de alta, dar dacă stai fără ciorapi riști să te pricopsești cu o micoză pe viață de la saltea.
WC-urile și, mai ales, dușul
Ideal ar fi să-ți propui ca pe perioada internării să nu mergi la budă și să nu te speli. Au fost cazuri de pacienți cărora le-a ieșit. Dar ei au fost excepții. Prin urmare, e absolut necesar să dispui de folii de unică folosință, pentru colac (mă rog, dacă există colac). Cu cît aveți mai multe, cu atît mai bine, căci puteți face oricînd afaceri cu ele printre colegii de salon. Se vor vinde ca pîinea caldă. Cu dușul e mai greu, fiindcă sînt ori încuiate, ori stricate, ori tre’ să-l știi pe directorul spitalului sau pe ministrul Sănătății ca să ai acces la ele. Recomandarea noastră: faceți duș cu șervețelele umede.
Asistentele & Reanimarea
Două lucruri sînt aici esențiale. În primul rînd, înainte de a te interna, încearcă să ai cît mai multe bancnote de 5 și 10 lei. Asistentele sînt niște tonomate care nu dau rest. Acum să nu te aștepți să și facă ceva pentru banii ăștia sau măcar să zîmbească. Nțț, no way. Ei reprezintă un fel de taxă de protecție; dai banu’ ca să nu te omoare cînd îți fac o injecție, ca să-ți nimerească vena din prima cînd îți iau sînge, ca să nu te sugrume cu garoul. În cazul în care ajungeți la reanimare și tre’ să vă umezească cineva buzele cu apă: asigurați-vă că asistenta căreia îi dați taxa (aproximativ 100 ron) nu iese din tură fix cînd ieșiți voi din operație. Nu pentru că arunci cu banii degeaba pe asta, care se cară, ci că aia care vine după ea, nefiind plătită, s-ar putea să te omoare prin însetare.
Haleala
Ideal e să primești de-acasă. Totuși, dacă mănînci la oficial, cel mai indicat e să o miroși înainte și, eventual, să aștepți s-o guste un coleg de salon aflat în fază terminală, deși umblă vorba printre bolnavii cu experiență că la „Fundeni“, „Bagdasar“ sau Universitar nu e chiar atît de nașpa. În anumite cazuri însă, aceste zvonuri au fost infirmate. Oricum, nu te duci la spital că să mănînci, nu? Dacă voiai asta alegeai un restaurant.
Loading ...
