Spit it out

Stiti ca de multe ori ma simteam rau, aveam dureri de cap ore-n sir, chiar de cand ma trezeam si pana cand ma culcam, aveam ameteli si simteam ca ma sufoc continuu.

Rinita cronica/sinuzita am avut de 3 ori in ultima jumatate de an, ca dupa cum va povesteam candva, ajunsesem sa imi pun singura diagnosticul, sa iau tratamentul de ultima oara si salvam un drum la doctor… nu de alta, dar mereu auzeam aceeasi banda. Dar doctorita aia a intrat in concediu maternal, fiind  inlocuita de Dr. Hassan Masri care mi-a pus diagnosticul de rinita cronica hipertrofica. Drept urmare mi-a recomandat tratamentul pe care incepusem deja sa il iau dupa ce m-am autodiagnosticat (Aerius, Nasonex, Nurofen) si a zis sa vin la control dupa ce  il termin, respectiv dupa ce vine el din concediu. Si am fost. Luni.

A zis ca inflamatia s-a retras total, nu mai am niciun pic de inflamatie, vremea e frumoasa, deci daca vreau, pot incerca sa rezolv povestea asta nesfarsita cu o operatie de reducere a cornetelor nazale prin radiofrecventa. Dureaza vreo 20 de minute, costa 400 RON (drept urmare momentan cam fac foamea/mananc pe unde apuc) si cateva zile in urma voi avea sangerari spontane, voi simti presiune la nivelul nasului si voi respira mai greu. Nimic din ce nu suportam si pana acum. Operatia este destul de scumpa (dar mai ieftina decat in alte locuri) dar oricum am dat mai mult de 400 RON pe tratamentul cumparat iar si iar si iar pentru acelasi diagnostic.

M-am programat pentru sambata  asta la 10:30. De ce sa mint? Am emotii. Am stat mult prin spitale dar se schimba sentimentele cand vine vorba de interventii la nivelul fetei.

Va voi tine la curent.

Ultimul meu articol a fost publicat pe 18 februarie. Ma uit cu tristete si nu imi vine sa cred ca se face luna de cand n-am mai scris nimic. De cate ori dadeam New post ramaneam holbandu-ma aiurea un timp, dupa care inchideam resemnata laptopul: starea psihica mizera in care ma aflam ma blocase total. Imi cer scuze, sper ca ma intelegeti.

Ironic este ca de cand viata mea a luat-o la vale, evolutia rankului a urcat constant.

N-am mai scris din cauza ca imi merge de tot rahatul. Sunt deprimata, sunt frustrata, sunt furioasa si mai ales sunt plina de ura pentru cateva persoane “cheie” din viata mea. Mai devreme sau mai tarziu aceste roluri le voi atribui altor persoane care le mai si merita.

In ultimele doua saptamani mi s-a demonstrat ca scepticismul pe care l-am simtit dintotdeauna atunci cand ma intrebam daca sunt parte din familie, nu este ceva fals. De cand ma stiu m-am simtit ca un outsider si de cele mai multe ori am fost si tratata ca atare. Dar iata ca acum si-au dat de tot arama pe fata, asa ca am schimbat scepticismul pe certitudine.

A-si da arama pe fata – aceasta locutiune ne-a ramas din vremea banilor de aur si argint. Falsificatorii de monede le faceau din arama si le acopereau numai cu un strat foarte subtire de metal pretios. Dupa un timp de intrebuintare, cand se rodea pojnita de aur sau argint, aparea de dedesubt arama banilor falsi.

Prin analogie, acesta expresie se aplica persoanelor care, ca si monedele contrafacute de pe vremuri, isi dau deodata pe fata naravurile si intentiile rele ce stateau pana atunci ascunse sub un zambet prefacut sau sub vorbe poleite.

O iarna ca asta, de mult n-a mai fost. Mama zice ca de la nunta ei (acum 25 de ani). Atunci a nins atat de mult incat nu circula nimic (e drept ca si conditiile erau altele). Daca ieseai din casa, o luai incetisor pe picioarele tale, catre destinatia dorita, ca n-aveai de ales!

In ultimii ani nici nu pot spune ca am avut parte de ierni adevarate. “Adevarate” pentru ca daca ningea un pic in 2-3 zile diferite, apoi iesea soarele si topea zapada, dupa care venea direct primavara, ei asa ceva nu puteam numi “iarna”. La un moment dat am ajuns chiar si la ganduri apocaliptice gen in 10 ani n-o sa ma stim ce-i ala fulg de nea.

Eu una ma bucur enorm de iarna asta. Stiu ca e nasol pentru pietoni, stiu ca e groaznic si pentru soferi dar tare dor mi-era sa ma bat cu zapada si oricat as fi sapat cu mainile prin nemeti, sa nu ajung la pamant ca sa-mi murdaresc manusile.

Daca ati privi situatia dintr-un punct de vedere ceva mai optimist, ati vedea ca procesul de deszapezire la care ati luat parte, a fost o sesiune excelenta de sport, ca Doamne de nu stam numai in mrejele sedentarismului. Da, a fost obositor, dar a fost sanatos sa fac niste miscare si am avut si satisfactia unui loc de parcare curat.

Multi urasc iarna din cauza imobilizarii. Imobilizare creata de incompetenta primariilor. Dovada pozele de mai jos cu strada mea pe care nici pana acum n-a trecut vreo lama (si a nins 3 zile intruna). Niste nesimti. Daca ar curata strazile cu plugurile iar apoi ar lua troienele de pe marginile strazii si ar duce undeva tonele alea de zapada ca sa nu ne mai stea in drum, nimeni nu s-ar mai umple de nervi. Saracii pietoni cred ca au ramas fara incaltaminte din cauza ca la fiecare pas se scufundau in stratul generos de zapada. Multi soferi au devenit pietoni pentru ca blocati fiind de adevarati munti de zapada ba din cauza plugurilor, ba din cauza celorlalti soferi care si-au curatat locurile de parcare blocandu-i pe altii, au fost nevoiti sa isi abandoneze masinile acolo unde le lasasera. In zona Nerva Traian am vazut adevarat munti de zapada, chiar si de 2-3 metri… Poate apuc sa ii pozez vineri, ca imi iau liber (odata cu varsta de 24 de ani, a venit si noul buletin sper ca ma iesit bine in poza  )

Primaria ne spune ca primim amenzi daca nu ne curatam trotuarele. Pana la trotuare ar trebui sa fie strazi curate. Poate asa as fi mai motivata. Din spiritul civic am dat si eu destula zapada, dar cu tot efortul depus de oamenii de pe strada mea, abia se circula decent. Decent = spre deosebire de duminica, acum se blocheaza 2-3 masini pe zi (atunci se blocau la fiecare 5-10 minute)

Si daca tot vorbim de oameni ramasi impotmoliti in zapada cu nelipsitele autovehicule, sa va istorisesc doua intamplari.

Duminica a fost un adevarat show pe strada mea. De cate ori ma uitam pe geam mai vedeam pe cineva blocat. Dar ceva ce am vazut rar, a fost ajutorul acordat de cei din jur.

Pe la 23:00 ma jucam pe computer cu Flaviu. Ne-am oprit sa luam o gura de aer cand privind pe geam, am vazut un taxi blocat in fata scarii. La cat de gros era stratul de zapada, m-am mirat ca a avut curajul sa se aventureze pe strada mea.

Dupa 5 minute de patinat pe loc, vine din sens invers unu cu un Jeep. Asteapa ala cateva minute cat s-a mai straduit asta, dupa care coboara din masina. In sictir se face ca impinge masina (cu o mana…) dupa care se suie in masina si pleaca dand cu spatele.

Dupa alte 5 minute de chin, din taxi coboara trei pitzi. Se pozitioneaza aleatoriu in spatiu in timp ce taximetristul, nu tocmai talentat intr-ale soferiei, accelereaza ca disperatul incercat sa miste masina. Nimic.

Hai fata ca am inghetat! Da, si noi, hai sa plecam.

Platesc si pleaca.

Dupa ce l-au lasat balta patru persoane (dintre care trei vite proaste care nu s-au dat jos din masina decat cand s-au plictisit de asteptat), mi s-a pus pata, ca m-am enervat: l-am luat pe Flaviu si am coborat in ajutorul lui. I-a zis Flaviu sa nu mai accelereze aiurea, i-a explicat cum sa faca, am facut noi balans si in doua minute n-am avut ce face. A plecat omul recunoscator, iar eu noi ne-am bucurat ca l-am putut ajuta.

Azi cand eram la serviciu, m-am dus pana in intersectie (vreo 300 m) sa ma intalnesc cu cineva. Cand ma duceam, langa refugiul de tramvai era un nene cu un Logan si nu reusea sa iasa de acolo. M-am chinuit eu sa il imping, nimic. Mult prea mari troienele de zapada de pe langa parcare. Imi multumeste si spune ca trebuie sa de-a la lopata, ca altfel n-are sanse sa iasa. Zic ca imi pare rau si plec.

In cinci minute cand ma intorc, tot nenea ala, trei metri mai departe fata de unde il lasasem, ramasese impotmolit. Masina joasa, ramasese cu “burta” pe stratul de zapada dintre roti.

Ma chinui eu sa il imping (si chiar ma chinuiam, ca impingeam de mai aveam putin si picam pe burta de cat de inclinata stateam…) si pana sa ajugem in capatul strazii s-a mai impotmolit de vreo doua ori. Mare parte din drum era pe langa refugiul de tramvai, care, normal ca era plin de oameni. Se holbau ca boii, nimeni nu se sinchisea sa de-a o mana de ajutor.

Bucurandu-ma ca am reusit sa il ajut pe bietul om la necaz, am plecat fericita spre cladirea unde am biroul, cand il vad alergand dupa mine. Dorea sa imi dea de-o ciocolata si atata a insistat iar eu am refuzat pana cand a trebuit sa accept ca deja lipsisem prea mult de la birou. Nu erau mult, 2 lei, dar se vedea ca era om amarat.

Domnisoara, poftim de o ciocolata, ca m-ai ajutat tare mult! Niciunul n-a venit sa ma ajute, niste nesimtiti! Iti multumesc foarte mult, sa fii sanatoasa!

Mie mi-ajungea satisfactia ca l-am ajutat, dar asa a vrut el sa-mi dea de-o ciocolata.

Daca or fi persoane mai grele de cap, sa stiti ca cele doua povestioare le-am spus nu ca sa ma laud, ci ca sa arat ca Bucurestiul este plin de nesimtiti. Doamne fereste sa fii pe strazile Bucurestiului si sa ai nevoie de ajutor, ca n-ai sa-l capeti!

Pozele sunt de marti. Imi pare rau ca n-am apucat sa fac poze luni, cand totul era acoperit cu un strat impresionant de zapada (intre timp a mai dat lumea la zapada, dar numai curat nu arata ).

Vineri am luat salariul si dupa ce am socotit si pus deoparte “darile pentru stat”, mi-au mai ramas vreo doua milioane si am zis eu ca ar fi cazul sa ies in oras. M-am chitit pe teatru, ca de mult vreau sa merg dar n-a fost sa fie pana acum (in 2002 am fost pentru prima oara). Am fost atunci la doua piese de comedie care mi-au placut, apoi in primul an de facultate la teatru japonez (deosebit, foarte misto) si cum au trecut destui ani de atunci, am zis sa imi incerc iar norocul. Am cautat pe net dar habar nu aveam ce sa aleg asa ca am intrebat-o pe sor’mea daca stie vreo piesa misto (ea mai iese in oras, eu nema). Mi-a recomandat Flori, fete, filme sau baieti  cu Paul Ipate (il stiti din Hartia va fi albastra, California Dreamin’ si reclamele Vodafone), Cristina Găvruş, Zaharija Angeleska şi Alexandru Secăreanu. A zis ca ea a fost si i-a placut foarte mult. Am facut rezervare si m-am dus.

Mai greu dar am ajuns totusi la Sala Dalles. Unde mai pui ca pe o straduta paralela cu Magheru am gasit si un loc de parcare (asta fiind prima noastra iesire in oras cu masina, a fost mare lucru ). Era un ger de crapau pietrele, fulguia si abia ne tineam pe picioare din cauza ghetii. Eu fiind dupa serviciu, eram moarta de foame si am luat la picios Magheru sa caut ceva de mancare, ca nu stiam ce au sau nu aia la Dalles (am fost pentru prima data). Mai aveam putin si ajungeam la Romana cand am gasit de unde sa imi iau un senvis. A fost bun, s-a meritat sa deger.

La 20:30 a inceput piesa. Nu o sa va spun despre ce esta vorba. O sa va spun ca este o comedie (si poate spre sfarsit putin drama) in care se rezuma vietile a patru tineri. Multi cred ca s-au regasit in piesa, in dialoguri, au ras si poate uneori s-au intristat cand piesa parea a fi bucata din povestea vietii lor. O piesa cu tineri si pentru tineri.

Pe Paul nu l-am vazut “live” de cand am fost la ziua lui si atunci cred ca el era in primul an de facultate (deci acum multi ani). Il mai vazusem in reclame (ca n-ai cum sa le vezi, sunt peste tot!) si filme dar pana sa vad piesa, n-am acordat niciodata atentie talentului sau actoricesc. Pot spune ca el si cu Alexandru Secăreanu m-au impresionat cu naturaletea in care si-au jucat rolurile. In orice piesa vor mai fi, daca aflu de ea, o sa ma duc!

Mi-a placut enorm si daca as sti de toate piesele de teatru care chiar merita vazute, m-as duce fara sa stau pe ganduri. Mai ramane sa aiba cine sa mi le recomande .

Nu, nu este vorba de cunoscutul serial.

In caz ca nu ati stiut, 11 ianuarie a fost o zi foarte importanta (pentru mine). Am implinit 24 de anisori!

Cu putin noroc am reusit sa imi iau liber pe 8 si 11 asa ca am avut patru zile de relaxare.

Joi am avut o zi lunga la serviciu pentru ca am stat sa termin tot si pe la 20:00 m-am dus la Flaviu …ca sa vad noua noastra masina! E frumoasa!!! E un Peugeot 307 din 2007 si cel mai bun lucru a fost ca l-am luat cu banii jos, asa ca nu avem datorii in urma acestei achizitii.

Vineri m-am trezit tarziu si am gatit toata ziua cu mama, tata si Flaviu si cel mai frumos a fost ca nu s-a certat nimeni cu nimeni.

Sambata am incercat o noua reteta reteta de tort (de la mama lui Flaviu) si cu ajutorul mamei a iesit chiar bine. Pentru ca nu ne saturaseram de sarbatori de piftie, mama a facut inca una care a iesit super buna.

Duminica am petrecut o alta zi in familie si seara ne-am uitat la doua filme foarte misto: The time traveler’s wife si Up in the air.

Luni am facut inca un tort pentru ca seara aveam invitati (si pentru ca primul se terminase). Am hotarat ca mai bine o petrecere mica si buna decat una mare si proasta. Au venit pe la mine Elena si Razvan. Grasa si Tamaioasa le aveam, era si niste suc pe langa ca sa nu bata la ochi si cum toti aveam chef de jucat ceva, ne-am apucat de whist. Ne-am distrat super tare (cel putin eu ) si gasca s-a spart la 3 dimineata. Daca nu trebuia sa ma trezesc la 6:40 sa plec la serviciu, probabil ca mai stateam treaza.

Marti m-am dus la serviciu unde am primit cadouri (oricum) mai multe de cat ma asteptam, iar marea surpriza a venit de la doua colege de la contabilitate si anume cea care e accounting manager si tipa care se ocupa de salarii cu care nu ma inteleg foarte bine.

Am primit foarte multe cadouri si mi-au placut toate. M-am simtit atat de bine si de relaxata incat in loc de patru zile zici ca am fost zece la munte. A fost cea mai frumoasa aniversare.

Iata tortul meu (al doilea, cel facut doar de mine). N-o fi el la fel de aratos ca celalalt, dar s-a facut repede, e foarte gustos si l-am decorat pe la 1 dimineata faa niciun chef.

Nu mai jucasem whist de vreo 7 ani (si pe vremea ai faceam campionate) asa ca mi-a facut mare placere. Cel mai mult imi place ca atunci cand suntem doar noi patru, ma simt in largul meu si prin faptul ca nu stau crispata din eu stiu ce motiv, intotdeauna ma simt bine.