Spit it out

E oficial. Sunt rupta de oboseala. Ma simt ca um zombie batut cu pietre, lovit de tren si taiat cu drujba.

Joi mi-am inceput programul la 8:30 si cu toate ca oficial se termina la 17:30, eu am ajuns acasa la 1:00 si am apucat sa ma pun in pat pe la 3:00.

Vineri mi-am inceput programul la 8:30 si cu toate ca oficial se termina la 15:30, eu am ajuns acasa la 1:00 si am apucat sa ma pun in pat pe la 2:30.  Am avut o zi de tot cacatul (iertati-mi franceza), toti s-au rastit la mine s-au mi-au scos ochii cu te miri ce stupiditate sau cu lucruri pe care doar le transmiteam din partea cuiva in functie mai mare. Pe final de program lucrurile au evoluat din groaznice in catastrofale (nu mai intru in detalii). Asta a luat sfarsit la 15:30 cand colegii au plecat acasa iau eu stateam pe balcon si incercam sa ma calmez. Tremuram de nervi ca frunza-n vant si imi venea sa plang din cauza ca simteam ca nu mai suport dar am reusit sa ma abtin.

Am fost nevoita sa stau atat de mult peste program pentru ca de luni am preluat de la o colega si licitatiile (fiind un job in sine), lucru care m-a adus intr- situatie descrisa prin “prea putin timp pentru un volum de munca prea mare”. Asa ca joi si vineri am stat sa recuperez ca sa ajung  cu ele la zi (mai ales ca luni avem audit si nu imi sta in fire sa nu am totul pus la punct). Ca sa nu credeti ca sunt o pesimista, sa stiti ca am avut si eu doua bucurii ieri. In primul rand ne-au dat salariile la timp. In al doilea rand, dupa ce mi-a evaluat sefa prima mea licitatie ever, am intrebat-o in gluma ce nota imi da si a zis “9, va ca deja le-ai prins.” Asta fiind un lucru extraordinar, dar mai important, incurajator (stie ea de ce mi-a zis asa).

E drept ca joi m-am simtit anormal de energica si nici macar dupa ce muncisem mai mult de 16 ore nu ma simteam obosita sau macar somnoroasa. Vineri deja ma resimteam. Azi sunt intr-o stare deplorabila.

Din cauza ca am avut de tinut minte de 3 ori mai multe lucruri decat eram obisnuita (chiar si atunci fiind multe), si pentru ca stresul si munca m-au epuizat total, azi, in urma unei auto-evaluari, nici macar nu m-am mai recunoscut. Saptamana asta am vorbit incoerent (Am schimbat cuvintele intre ele - mai devreme in loc de “Inchide usa ca sa ne socotim banii” am zis “Inchide banii ca sa ne socotim usa” si nu va zic de cate ori am patit chestia cu incurcat cuvintele intre ele),  sau m-am balbait  (Mai devreme nu reuseam sa pronunt “comunicativa” nici macar dupa ce imi zicea mama ce trebuie sa zic ca sa fie corect, si abia a 10-a oara am nimerit varianta buna.), am uitat de lucruri importante (De exemplu m-a trimis sefa sa iau ceva din masina si am uitat cheile in usa dar nu mi-am adus aminte decat in momentul in care mi le-a cerut inapoi (dupa vreo 15 minute). Am uitat sa cer un certificat ISO fara de care nu puteam participa la o licitatie iar noi aveam nevoie de el in ziua in care ni se ceruse. Sau am pus la facut paine (in aparat de facut paine) si am uitat sa pun si palele …adica nu avea cum s-o framante. Noroc ca a observat tata la vreo 5 minute dupa ce o pusesem la facut. Sau am uitat sa imi iau pilula trei zile la rand. Si asa mai departe…) si am ramas cu toate registrele in urma in conditiile in care intotdeauna le am actualizare nu la zi ci chiar la ora si asa mai departe…

Azi am facut prima mea musaca (tocmai am obsercat la o recitire ca initial am scris ‘”musca” ) asa ca pana acum o ora am stat in bucatarie cu mama, deci nu am apucat sa ma odihnesc…

Sa va zic care e faza cu licitatiile. S-a decis sa le preiau eu pentru ca tipa care se ocupa e mai prostuta de fel si are o parere excelenta despre ea, contrar a ceea ce cred majoritatea colegilor. Ea, ma uraste pentru lucrul asta, nu suporta ideea ca le voi prelua, deci implicit nu vrea sa ma invete nimic. Problema este ca sunt chestii (sau “”chichite” cum le mai zic eu) pe care nu le poti sti decat dupa un anumit timp si ceva mai multa experienta castigata. Pe langa tot circul asta cu respectiva tipa, am mai avut de suportat si ce spuneau cei din jur, ca de n-au zis la colege la lucruri negative, de ma mir ca inca nu m-am demoralizat (lucru care la mine se intampla cu usurinta). “Vei face tu si licitatiile? Nu e decat alta bataie de cap./ Mai bine renunti acum cat poti, ca nu o sa faci fata./ Tu stii ce inseamna sa faci si licitatiile? Sunt un job in sine, n-o sa ai timp de toate.” Da, merci de incurajari.

“What keeps me going” este:

- faptul ca mama, tata si sefa mea au zis ca sunt mult peste tipa aia, sunt mult mai descurcareata si desteapta si nu isi fac probleme ca nu le voi face bine sau ca nu ma voi descurca (va dati seama ca fiecare a zis cu alta ocazie dar pe scurt, asta au zis toti)

- mama mi-a povestit ce parere au si ce vorbesc colegele despre mine (tot ce mi-a spus a fost un “boom” pentru respectul de sine si increderea in fortele proprii)

- sa ii dau peste nas proastei aleia aratandu-i ca pot si le voi face mai bine decat ea fara nici o “lectie” primita de la valoroasa ei persoana (apropos de asta, cand m-am dus prima oara sa ma invete cate ceva de fapt am stat doua ore sa ii vorbesc despre licitatii (din ce invatasem singura) asa ca mai bine imi vedeam de munca mea decat sa pierd timpul)

- sa demonstrez sefei ca “I’m the best she can get” iar la negocierea de salariu voi fi indreptatita sa cer 500 de RON in plus, pentru ca nu o sa gaseasca ea pe  altcineva care sa munceasca 5 joburi intr-unul pe un salariu de rahat, si asta timp de un an

Sa va povestesc de ce am job 5 in 1. Cand am venit in firma am preluat de la o colega, sarcinile pentru ca am fost angajata. Dupa asta, am preluat cateva responsabilitati de care trebuia sa se ocupe alta colega. Apoi (ca tot nu avem receptionista) a trebuit sa fac si pe receptionista si sa pierd timpul cu cacaturi gen tinut registru pentru faxuri si alte documente care intra in firma si facut cafele pentru protocol. Apoi a trebuit sa ma ocup si de vamuire si toata hartogaraia necesara si timpul pierdut care inseamna asta, treburi de care se ocupa alta colega. Iar cireasa dupa tort, licitatiile. Pana la licitatii, aveam un program plin. Acum, nu apuc sa merg macar o data la toaleta sau macar sa apuc sa mananc. Deci e foarte aiurea. Barem sa simt ca nu e munca voluntara…

Ok, m-am descarcat. Bine ar fi sa inchei aici ca oricum nu stiu cati or sa citeasca tot articolul (numai la prima vedere vrei sa renunti, ca e prea lung ). Dar mi-atrag atentia cititorii ca nu vor filmulete de pe YouTUbe ci articole scrise de mine. Luati de-aici!

In ultima luna m-am invartit de colo-colo ca un titirez si am ajuns sa-i seman lui Road Runner la ce sprinturi bag de la un birou la altul. Volumul de munca mi s-a triplat pentru ca mai nou mi-a adaugat in “fisa de post” si licitatiile, pe care inital le facea o tipa care se ocupa doar cu asta. Sper sa fac fata cu brio, cum am facut si pana acum, dar mi-ar trebui zile de 48 de ore ca sa apuc sa le pun pe toate la punct. In rest, traiesc cu speranta ca la negocierea de salariu o sa fiu cat de cat rasplatita, nu de alta dar pe ce salariu mizerabil am, nu prea se merita asa un volum de munca.

In rest sunt bine, sanatoasa, mai ma intreaba lumea din cand in cand “Ai mai slabit?” si ma simt si eu bine cand raspund “Da, 5 kile.”.

Sunt entuziasmata ca pe 22 merg cu mama si tata (ne-a invitat tata) la concert Diana Krall. Abia astept, cred ca o sa fie absolut superb.

Helou!

Vroiam doar sa va spun ca mi-am revenit aproape de tot. Nu ma mai stresez deloc dar inca sunt putin deprimata. Nu ma mai stresez pentru ca nu faceam decat sa ma simt din ce in ce mai rau, plus ca nu puteam sa dorm. E adevarat ca intre timp am rezolvat si niste probleme. Totusi nu scap de chestia asta cu enervatul instantaneu si e aiurea.

Am scapat de 3 kg din cele 5 kg pe care imi propusesem sa le dau jos. Hip-hip horray!

Spun cu vinovatie ca n-am mai scris nimic de zile bune. Trec printr-o perioada de tot rahatul asa ca sunt intr-o dispozitie infecta. Am nervii intinsi la maxim, ma simt epuizata de atata stress si sufar de hipersensibilitate nervoasa. Persoanele care imi cauzeaza starea asta sunt peste tot in jurul meu. Spun asta pentru ca toti sunt vizibil schimbati din cauza crizei. Sunt dusi la limita, calariti de sefi, frecati la menta de colegii care doar incearca sa isi faca treaba, au rate de platit si salariile se dau cu intarziere, au familii de intretinut dar banii nu ajung pentru ca salariile deja mici s-au mai redus un pic. Eh e un cerc vicios de care nu voi scapa decat cand vom scapa de criza.

Macar la mine in birou e super ok. Ma inteleg foarte bine cu fetele iar de ieri avem un coleg nou cu care ne intelegem chiar bine. Asta e un lucru excelent. Cu asta ma consolez pe langa nervii pe care mi-i fac aici: ma inteleg bine cu colegii si stiu ca imi fac bine treaba.

Imaginati-va un copil stresant care impunge cu batul un leu deja furios. Cam asa sunt eu acum. Sper sa ies din starea asta cat mai repede pentru ca nu ma mai suport. Va pup.

Duminica am facut pentru prima oara in viata mea un tort . Desi nu stiam ce o sa iasa, am schimbat reteta initiala atat de mult incat l-am botezat dupa mine. E foarte racoros si bun, Fata din port  a confirmat intr-un comentariu la articolul precedent (dintre bloggeri doar ea a avut ocazia sa pape). Incercati si voi sa il faceti ca e bun de tot!