Am avut o saptamana de tot rahatul. In afara faptului ca am dormit prost si implicit m-am simtit epuizata in fiecare zi, vestile proaste s-au ingramadit la usa mea. N-o sa intru in detalii, vi-o spun pe ultima pe care am primit-o (acum vreo ora), ca e si cea mai buna.
M-a chemat sefa la ea si m-a intrebat daca vreau sa raman sau nu. Normal ca i-am spus ca vreau sa raman, asa ca a inceput sa imi detalieze sarcinile care mi se vor adauga pe fisa de post (licitatii, contracte, protocol etc.), m-a intrebat daca imi convin, mi-a spus ca o sa fiu mai in mijlocul actiunii si voi sta la un birou vecin cu al ei.
Restul detaliilor se vor discuta pe 10, cand imi expira contractul.
Deci inseamna ca imi fac treaba cum trebuie, e multumita de mine si ma crede capabila de mai mult. Sa afli in vremurile astea ca ai un job stabil, chiar e o veste foarte buna.
De duminica incoace am fost o nesuferita. Am fost mereu nervoasa, depresiva, plictisita fara motiv peste masura suportabilitatii si mi-a fost si rau. Nu stiu cum m-a suportat Flaviu.
Intre timp am mai vazut cateva filme si simt nevoia sa va rog sa va uitati la The boy in the striped pyjamas. L-am vazut aseara si mi-a placut enorm. Desi este tot un film despre drama evreilor, acesta este cu totul deosebit fata de Schindler’s list sau The pianist (si pe acestea vi le recomand), pentru ca povestea este vazuta prin ochii unui copil neamt – Bruno - care se imprieteneste cu Shmuel, un baietel evreu din lagar. Actorii au jucat impecabil si cred ca micutul Asa Butterfield va ajunge foarte departe in industria cinematografica.
Blindness este un thriller/drama ciudat, murdar, trist si dur. Mi-a lasat un gust amar.
Ieri am aflat intamplator ceva care m-a intristat groaznic.
(foto: Octavio Bastos)
Mariana Bridi da Costa, de doua ori finalista la Miss World, a fost initial diagnosticata cu pietre la rinichi. Dupa ce conditia i s-a agravat si a ajuns la spital, medicii au descoperit ca ea avea de fapt infectie renala cu bacteria pseudomonas aeruginosa.
Aceasta este o bacterie cu notorietate pentru rezistenţa sa (rezistenta intrinseca, rezistenta dobândita) la foarte multe antibiotice. Mecanismele implicate in rezistenta sunt impermeabilitatea, efluxul, producerea enzimelor inactivatoare sau modificarea tintelor ceea ce face sa fie mai putin sensibil la antibiotice. Biofilmul care protejează bacteria contribuie de asemenea la rezistenta lui la antibiotice. Pe langa rezistenta intrinseca, Ps. aeruginosa are abilitatea, prin mutatii sau achizitie de material genetic, de a dezvolta rezistenta la fiecare antibiotic.
In scurt timp a facut septicemie. (Infectie grava a organismului, caracterizata de prezenta in sange a unor germeni patogeni. Este caracterizata de patrunderea in sange a unui numar mare de patogeni proveniti dintr-un focar (zona unde se regaseste o concentratie importanta de bacterii patogene). Aceasta boala este astfel susceptibila sa creeze focare secundare care se vor multiplica.) In incercarea de a o salva, saptamana trecuta medicii i-au amputat picioarele iar saptamana aceasta mainile. Starea ei s-a agravat in continuare. Am aflat ca a murit azi dimineata.
Stiu ca sunt nenumarate cazuri dramatice in lume si poate uneori mi-e mai bine sa nu stiu de ele. Sunt genul de om care se lasa afectat de raul din lume si de situatiile tragice ale unora. M-am gandit ca mai bine murea decat sa ramana la douazeci de ani fara maini si fara picioare. Nu mi-am putut imagina trauma psihica pe care a suferit-o si cum ar putea sa nu isi piarda mintile dupa nenorocirea asta. Eu una as fi preferat sa mor. Acum pot spune Odihneasca-se-n pace, ca este mai fericita acum decat ar fi putut fi vie si mutilata pe viata.
E groaznic fara maini. E groaznic fara picioare. Dar fara maini si picioare? Nici nu vreau sa imi imaginez. Nu pot. Am mai spus si cu alta ocazie. Pretuiti ceea ce aveti. Fiti constienti de minunea pe care o reprezinta corpul vostru. Bucurati-va de fiecare miscare pe care o puteti face si fiti recunoscatori, nu luati de-a gata corpul pe care il aveti, pentru ca nu va poate garanta nimeni ca va ramane asa pana la sfarsitul vietii. Profitati de vederea voastra si admirati frumosul din jur. Profitati de mirosul vostru si opriti-va un moment sa mirositi florile de tei. Profitati de faptul ca puteti simti persoana iubita. Profitati de faptul ca puteti auzi valurile marii sau fosnetul frunzelor sub pasii grabiti. Atunci cand mancati ceva bun, savurati fiecare moment, nu mai infulecati pe nerespirate.
Pana cand nu se intampla o nenorocire care sa le deschida ochii, multi nu realizeaza cat de norocosi sunt.
Am auzit de multe ori pe ziua de azi replica asta de la Adina (instructoarea de fitness).
Eu si Dani am fost iar la fitness. De data asta m-am dus hotarata si entuziasmata. Tot azi am inceput si regimul meu personalizat (fara prajeli, fara paste, fara dulciuri, foarte putina sau deloc paine, doar carne slaba si fripta sau fiarta, nu prajita etc. + capsule de slabit), hotarata fiind ca pana la sfarsitul anului sa am rezultate foarte bune. Hai slabitul ca slabitul, dar tonifierea ma doare pe mine. Oricum e bine ca acum am 56 de kile si am de dat jos doar 3. Dar astea ultimele 3 sunt cel mai greu de dat jos. 
Ca de obicei, am inceput cu jumatate de ora pe aparatele de cardio, dupa care am facut circuit (adica am lucrat de sus in jos toate grupele de muschi) si am incheiat cu exercitiile pe saltea. Suna simplu, dar a fost al naibii de greu dupa atata sedentarism si au insumat doua ore si jumatate (adica 2,20 fara pauze). Mai greu la exercitiile pentru abdomen (respectiv fesieri), cand Adina tot intreba daca simtim cum lucreaza, cand pe noi ne ardeau muschii de parca ne faceam seppuku.
Oricum, a fost distractiv pentru ca am fost amandoua si fiindca nu veneam de la serviciu, am fost odihnite. Cert e ca atunci cand am plecat de acolo, ma simteam ca si cum ar fi trecut tractorul peste mine. 
Baba sufera la frumusete. 
Marti m-am dus la dermatolog. Pana azi chistul si-a redus semnificativ dimensiunile (e cam cat o boaba de mazare mai mare) dar asta nu conteaza prea tare. Sa va povestesc…
Nu era nimeni pe sala, asa ca am intrat. D-na doctor Denisa Nicole mi s-a parut buna si la suflet si la meseria pe care o practica. Mi-a spus ca imi pot da cu niste creme pe el timp de 5-6 luni, care il vor face sa se resoarba aproape de tot. A continuat spunandu-mi ca desi foarte mic, e posibil sa se declanseze iar inflamatia la o frecare cu gulerul gecii, de la transpiratie, praf, de la o mica raceala etc. Clar… eu si racelile sunt prietene bune si ne vedem des. A doua varianta prezentata a fost operatia, pe care am si ales-o. O voi face chiar in policlinica de familie a mea – CMDTA. Mi-a dat sa fac niste analize (pe care le-am si facut intre timp) si mi-a spus sa vin saptamana viitoare ca sa ma programeze pentru operatie. Oftatul continuu al mamei il iritasera si pe colegul meu, care nu stia ce spanac are de face asa.
Stiam ca se poate retrage foarte mult si cu creme dar sansele de a recidiva sunt foarte mari. Asa ca era evident ca voi ajunge sa il scot cu totul prin operatie. Din cate am inteles, chiar doamna doctor ma va opera. Mai nasol ca nu voi avea parte de alea doua zile de odihna si oricum ma voi opera destul de sigur in timpul serviciului - deci iar va trebui sa ma invoiesc. Mai mare tam-tam-ul pentru chistul asta… nici nu stiu daca va mai intereseaza si partea a patra
Loading ...