Loading ...27Oct
The 2009 California pole dance champion Amber Kittle
httpv://www.youtube.com/watch?v=OsqYb4Nm49g
21Oct
Apropos de lista cu primele 50 de carti, ieri le-am aflat urmatoarele 25:
51. “Moby Dick”de Herman Melville [29 octombrie]
52. “Unde se avanta vulturii” de Alistar MacLean [5 noiembrie]“
53. “Jane Eyre” de Charlotte Bronte [12 noiembrie]
54. “Dune Vol.1 de Frank Herbert [19 noiembrie]
55. “Dune Vol.2 de Frank Herbert [26 noiembrie]
56. “Procesul” de Franz Kafka [3 decembrie]
57. “Singur pe lume” de Hector Malot [10 decembrie]
58. “Avarul + Tartuffe” de Don Juan-Moliere [17 decembrie]
59. “Cei trei muschetari” Vol.1 de Al. Dumas [24 decembrie]
60. “Cei trei muschetari” Vol.2 de Al. Dumas [31 decembrie]
61. “Zece negri mititei + Crima din Orient Expres” de Agatha Christie [7 ianuarie]
62. “Departe de lumea dezlantuita” de Thomas Hardy [14 ianuarie]
63. “Ben Hur” de Lew Wallace [21 ianuarie]
64. “Unchiul Vania + Pescarusul” de Anton Pavlovici Cehov [28 ianuarie]
65. “Balciul desertaciunilor” Vol.1 de W.M. Thackeray [4 februarie]
66. “Balciul desertaciunilor” Vol.2 de W.M. Thackeray [11 februarie]
67. “Robin Hood”de Henry Gilbert [18 februarie]
68. “Prin foc si sabie” Vol.1 de Henryk Sienkiewicz [25 februarie]
69. “Prin foc si sabie” Vol.2 de Henryk Sienkiewicz [4 martie]
70. “Dama cu camelii” de Al. Dumas, fiul [11 martie]
71. “Insula comorii” de Robert Louis Stevenson [18 martie]
72. “La paradisul femeilor” de Emile Zola [25 martie]
73. “Agonie si extaz” Vol.1 de Irving Stone [1 aprilie]
74. “Agonie si extaz” Vol.2 de Irving Stone [8 aprilie]
75. “Omul invizibil +Razboiul lumilor”de H.G. Wells [15 aprilie]
Oricum, colectia este una reusita. Pana acum am citit asa:
“Marile Sperante vol. I” de Charles Dickens
“Marile Sperante vol. II” de Charles Dickens
“Papillon vol. I” de Henri Charriere
“Papillon vol. II” de Henri Charriere
“Cianura pentru un suras” + “Buna seara, Melania!” de Rodica Ojog-Brasoveanu
Ultimele trei sunt extraordinare 
12Oct
Am citit azi o intamplare a romancei Miruna Cajvaneanu care m-a lasat in acelasi timp cu un gust amar dar si cu o satisfactie fata de cineva care a luat atitudine impotriva discriminarilor rasiale. Iata articolul scris de ea:
Istorisire despre cum un cetatean roman nu poate imprumuta “Amintiri din copilarie” a lui Ion Creanga de la Biblioteca Nationala din Roma.
“C.IT.1584/310- volum disponibil la Biblioteca Nationala Centrala- Roma”- imi apare pe ecranul computerului! In sfarsit, am gasit ceea ce cautam, ma bucur eu in gand, dupa o cercetare febrila online prin bibliotecile din toata Italia.
Volumul mult ravnit poarta numele “Novelle e ricordi d’infanzia” (Amintiri din copilarie), unica si aproape de negasit traducere a celebrei carti a lui Ion Creanga. La Roma se afla doar in doua biblioteci, iar una din ele este in restructurare, deci inchisa. Dar sunt norocoasa, la urma urmei, imi spun in timp ce imi notez cota si detaliile despre carte. La Nationala nu am fost niciodata: in studentie mergeam la Biblioteca Alessandrina a Universitatii, iar de 6 ani merg la bibliotecile municipale din capitala Italiei. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Si azi, la prima ora, pornesc spre Biblioteca Nationala, situata in centrul Romei. Dupa o ora jumatate de trafic, iata-ma ajunsa. Doua doamne dragute la intrare imi spun ca pentru a avea acces e nevoie de card. Completez formularul, scriu datele din buletinul italian, semnez. Apoi, mi se face o fotografie: fara ochelarii de soare, va rog. Click, e gata si fotografia. Mi se inmaneaza cardul.
“Vreau sa iau cu imprumut o carte, am deja titlul si cota”. Doamna se uita dragut la mine: “Nu se poate, cardul dvs nu este abilitat pentru imprumut, pentru ca nu sunteti cetatean italian”. Cer explicatii: “La intrare e scris ca e nevoie doar de resedinta…”. “Mergeti la sectia “Imprumut”, va explica domnisoara de acolo”.
Increzatoare, ma indrept spre ghiseul indicat, convisa ca e doar o chestiune de informare gresita. De zece ani iau cu imprumt carti in Italia si doar la Institutul Pontifical Oriental al Vaticanului am avut nevoie de o scrisoare de prezentare, pentru a avea acces la cateva documente rare din arhivele venetiene.
“Dvs. locuiti la Roma?”, ma intreaba prin fereastra ghiseului o domnisoara cu aer erudit. “Desigur, altfel nu obtineam cardul pentru a intra aici”- raspund, explicandu-i ca vreau sa iau cu imprumut o carte pe care o gasisem deja pe internet. “NU sunteti italiana. Cu ce va ocupati?”- continua imperturbabila. “Sunt ziarista”, raspund, incercand sa inteleg rostul interogatoriului.
“Aveti un contract de munca. Trebuie sa ne aduceti o copie”. Incerc sa-i explic cu calm ca nu intentionez sa-i aduc niciun contract, singurele doua cerinte pentru a lua cu imprumut carti fiind resedinta la Roma si varsta de peste 18 ani. “Va trebuie o declaratie pe propria raspundere atunci”. Ok, o declaratie pe proprie raspundere pot accepta ca un compromis… imi zic. “Iar la declaratie trebuie sa duceti o scrisoare de recomandare din partea conducerii unde lucrati sau un contract ..”, adauga imperturbabila.
Imi dau seama ca am continua la nesfarsit, asa ca cer sa vorbesc cu un responsabil. “In acest moment nu e nimeni dintre responsabili”.
Bine… refac traseul inapoi la ghiseul de primire, unde functionara da din cap atotstiutor, afland ca nu am reusit sa iau cartea. “V-am spus eu”. Solicit inca o data sa vorbesc cu un responsabil. De data aceasta ma legitimez si cer o explicatie oficiala. La cateva minute apare un domn. Ma prezit, se prezinta. Stie despre ce e vorba, incearca sa ma lamureasca si el ca eu nu as avea dreptul la imprumut “decat daca demonstrati ca va trebuie pentru un studiu al dvs. Avand in vedere ca sunteti jurnalista…”
“Nu, lasati deoparte cazul meu. As vrea sa stiu: daca as fi un cetatean strain oarecare cu resedinta la Roma, de ce nu pot lua carti cu imprumut”, il intreb direct. “ Si vreau sa stiu de asemenea, de ce un italian cu resedinta poate imprumuta o carte, in timp ce un strain, sa spunem din Comunitatea Europeana, nu. “Avem nevoie de garantii, cine imi spune mie ca nu plecati la voi in tara cu cartile?” “Si cine va garanteaza ca un italian nu face acealsi lucru?”, il intreb, scotand reportofonul si cerandu-i sa-mi spuna exact acelasi lucru in mod oficial.
Aici lucrurile iau o intorsatura neasteptata, pentru ca domnul respectiv devine nelinistit si ma invita la un birou in spatele ghiseelor. Aici mai sunt cateva doamne, relaxate in fata calculatoarelor. Se duce la calculator, il vad ca trebaluieste agitat si vine cu o foaie de hartie.
“Uitati, aici e regulamentul, mai mult nu pot face. Aici e scris clar, la punctul 2 ca cetatenii italieni si cei din UE pot obtine acces la imprumut daca prezinta documente care sa ateste necesitatea efectuarii unui studiu sau a unei cercetari si propriul domiciliu”. Iau hartia, ma uit pe ea, si imi dau seama ca tot ce citise el trimfator era scris la categoria “Cine nu are resedinta la Roma”.
“Nu e cazul meu, eu am resedinta de 10 ani la Roma, intru la punctul 1, unde nu este specificata nicio diferenta intre cetateni romani si straini”. “Cine imi spune mie ca aveti resedinta la Roma?”. “Cartea mea de identitate, unde e scris nome, cognome, è residente a Roma”, si ii pun in fata buletinul italian. Incearca sa (se) justifice, reluand fiecare din argumentele expuse anterior. E transpirat.
In ciuda evidentei si a dovezii negru pe alb, hotararea ramane neschimbata. “Voi suna la primarie pentru a verifica daca intr-adevar sunteti inscrisa cu resedinta aici. Regulementul respectiv se refera la cetatenii italieni cu resedinta in regiunea Lazio. Iar pentru declaratii reveniti si discutati cu responsabila, care nu este acum disponibila”. Ma conduce spre iesire, ne salutam. Ies fara carte, dupa o ora de discutii si argumentari, cu un regulament in mana care imi da dreptate.
“O biblioteca nu e facuta tocmai pentru a incuraja “apropierea de cultura”, a tuturor?” ma intreb in drum spre casa.
Regulamentele
Acasa m-am uitat pe regulamentul Bibliotecii: “pot imprumuta carti, in baza D.P.R. 5 LUGLIO 1995, n. 417 , toti cetatenii italieni care au peste 18 ani si au resedinta in regiunea Lazio.” Incredula, am citit si legea la care face referinta regulemantul Bibliotecii. Legea spune asa: “Art. 51. Imprumut direct: se efectueaza in favoarea TUTUROR CELOR care au implinit 18 ani si au resedinta in regiunea unde isi are sediul Biblioteca si pot demonstra propria resedinta”. NU se stie din ce cauza, in regulament cuvantul CELOR, prezent in textul legislativ, este inlocuit cu termenul “Cetateni italieni”!
- Ieri am semnalat aventura mea la UNAR- Ufficio Antidiscriminazione Razziale; mi-au luat datele si vor demara o ancheta.
- seara am incercat sa iau cu imprumut cartea ONLINE, folosind codul de pe cardul obtinut dimineata. “C.IT.1584/310- Documentul este disponibil – Ne pare rau, dar nu aveti acces la imprumut”.
Epilog
A doua zi dimineata am trimis un fax, printr-un birou de avocati, in care am semnalat episodul de discriminare si am solicitat schimbarea regulamentului Bibliotecii, care incalca legea in vigoare privind bibliotecile publice. Dupa cateva ore, reprezentantul meu legal a fost contactat prin telefon de avocatul Bibliotecii, care a incercat sa justifice comportamentul functionarilor.
Dupa ce avocatul meu a relatat cum au decurs faptele, am fost asigurati ca a fost o “neintelegere nefericita”. Si-au cerut verbal scuze si au sugerat ca episodul, chiar daca este unul regretabil, poate avea o urmare pozitiva, chiar o colaborare la nivel cultural in favoarea comunitatii romanesti. Tot prin avocat am fost informata ca directorul Bibliotecii ne-a invitat luni dimineata la sediul central, pentru a clarifica definitiv situatia si a-si exprima regretul pentru cele intamplate.
Comenteaza pe blogul Mirunei Cajvaneanu, corespondentul HotNews.ro in Italia si omul care a reusit sa invinga birocratia italiana.
Sursa: HotNews
12Oct
Asta s-a intamplat intr-o duminica, acum doua saptamani.
Imi zice tata ca a vazut in Libertatea online nu stiu ce articol despre aparate de facut paine si ca ar fi misto sa avem unul. Ne uitam noi la modele, comparam preturi, vedem filmulete demonstrative pe Youtube, dupa care mergem in sufragerie sa vedem Transformers II “in familie”. Efecte foarte misto, povestea slabuta, faze penale, cativa actori mediocri. Hmmm. Dupa 20’:
Tata: “Aveti treaba?”
Eu: “Nu. De ce, vroiai sa mergem undeva?”
Tata: “Pana in Media Galaxy sa luam un aparat de-ala. Moulinex, ultimul model.”
Eu: “Pe bune?”
Tata: “Da, vreau sa luam unul.”
Eu. “Ok!”
Si mergem noi, nimerim si pret promotional ca deh era abia aparut si luam unul.
Eram destul de sceptica in privinta reusitei pentru ca mi se parea prea frumos ca sa fie adevarat. Doar 5 minute in care tu pui ingredientele si apoi face singur restul: framanta, dospeste, coace fix cat trebuie. Painea a fost buna de mi s-a topit in gura. Asa cam la o ora dupa ce am scos-o de la copt si cu unt pe ea…mmm excelenta!
Si cozonoacul e delicios, pana acum cel mai bun pe care l-am mancat.
Cel mai des facem paine din macinis integral de grau, paine neagra si paine alba frantuzeasca. Sunt foarte bune si mai ales sanatoase pentru ca nu au atatia afanatori, coloranti, conservanti si eu mai stiu ce prostii or pune in painea obisnuita.
Pentru cei care au deja aparat de facut paine recomand:
Macinis integral de grau Galmopan (din Kaufland, 1.9 RON)
Faina neagra Baneasa (2.3 RON parca )
Faina alba Dobrogea pentru cozonaci (2.2 RON parca )
25Sep
Ca tot a fost ultimul articol despre bebei, mai poftiti la unul. Tot Inside Yahoo! mi-a bagat-o-n ochisori si iar m-am uitat de doua ori. Nu de alta dar am zis ca nu vad bine, lucru in contradictie cu vizita la oftalmolog de ieri (mai multe detalii la sfarsitul acestui articol).
O femeie din Indonezia a dat nastere unui baietel de 8.7 kilograme. Acesta este cel mai greu bebelus inregistrat vreodata in respectiva tara. Mai jos puteti vedea o poza cu el langa un bebelus de talie obisnuita.
M-am dus ieri la oftalmolog ca dese mi-au fost durerile de cap, mai rare ametelile dar am zis ca inainte samerg la ORL pentru banuiala mea de sinuzita, mai bine sa le iau prin eliminare. Imi pune tanti o proiectie cu patru randuri de litere si imi zice sa il citesc pe penultimul (dupa care urma cel mai mic scris). Ii zic ca le vad si pe cele mai mici dupa care ii insir repede literele.
Imi pune o lentila. “D-na doctor nu mai vad nimic.” Imi pune alta. “Vad cum vad de obicei.” Dupa care se uita si-n curu ochilor (scuze limbajul, fundul ochilor sa vada ca-s sanatosi) si imi spune ca probabil am ramas cu +0.25 pe care o aveam acum doi ani. Imi recomanda “lacrimi false” care apropos costa cat nu fac (o sa le schimb) si plec fericita. Ma duc la doctorul de familie sa ii cer trimitere la ORL si zice sa ma duc repede sa nu plece d-na doctor ca imi aduce ea trimiterea. Ma duc. Dupa ce i-am povestit simptomele m-a intrebat intai daca am fost la oftalmolog. “Da.” Ei si ca sa rezum cele 10 minute, am rinita si sinuzita cronica asa cum am presupus. O luna de tratament. Bine ca scap de durerile de cap. J
V-am zis ca am inceput iar sala? Ma misc ca o baba dar asta e… Cand m-am dus la prima sedinta am plecat cu laptopul dupa mine 
Sunt victima rutinei!
Deci am fost intr-o ora la 3 doctori, fara sa fi avut macar programare. Asta a fost posibil doar pentru ca mi-am mutat doctorul de familie de la CMDTA de la Victoriei, la cel de la Pasajul Marasesti. Intr-o saptamana am fost de cinci ori la doctor si doar o data am avut programare. De asteptat, rar se intampla si atunci 15-20 min daca e vreun caz mai aparte. Doctorul nu e stresat, lumea nu tipa, culoarele sunt libere si nu put, deci nu te simti ca-n metrou vara. Luni a stat Dr. de vorba cu mine 45 de minute. Nu stiu cum e pe la voi dar asta la mine nu s-a intamplat pana acum. Deci sunt ok. Sanatate tuturor !